MORTI

"Moartea este un fenomen simplu in natura, numai oamenii il vad inspaimantator." Marin Preda

Posted by morti On November - 9 - 2010 3 Comments

Interviu: “Autopsia nu e o placere”

8 august 2007::Scris de Oana BIMBIRICA
De peste 15 ani, medicul legist Dan Marculescu si-a pus viata in slujba descoperirii adevarului, cautand in trupurile fara viata probe care sa dea un indiciu despre cauzele mortii. “Doctor M”, asa cum ii spun membrii propriei familii, are la activ peste 5000 de autopsii si spune ca, dupa atatia ani de munca, tot ii mai tresalta inima cu parere de rau la vederea corpurilor neinsufletite care ii ajung pe mana.
Constient ca are o meserie pe care altii n-ar face-o pentru nimic in lume, Dan Marculescu isi desfasoara activitatea in cadrul Serviciului Judetean de Medicina Legala Hunedoara, iar, timpul liber si-l petrece alaturi de cateii care-i umplu curtea de acasa.

Cum ati ajuns medic legist?
A fost alegerea mea. Taicameu a fost jurist, iar bunicul meu, care m-a crescut, a fost medic. Probabil ca din ingemanarea asta dintre medic si jurist mi s-a deschis apetitul pentru a le combina pe cele doua si nu se putea altfel decat practicand medicina legala.

Dar ce v-a atras spre aceasta specializare a medicinei, lasand la o parte profesiile tatalui si a bunicului dumneavoastra?
Asta a fost pasiunea mea. Si lucrarea mea de diploma mi-am facut-o tot din medicina legala. Atunci, m-am ocupat de embolia grasoasa ca factor tanato-generator. Asta am vrut sa fac. Fara a avea un scop anume.

Meseria asta nu poate fi facuta de oricine. Medicul Dan Marculescu este o persoana “cu sange rece”?
La inceput nici mie nu mi-a fost usor si nimanui dintre cei care practica aceasta profesie nu-i este usor. Autopsiile, in general, sunt traumatizante. Numai prin simplul fapt ca te gandesti ca persoana pe care o autopsiezi a fost si ea un om, a avut o viata, niste idealuri, indiferent cine este. Chiar si un boschetar. Stingerea unei vieti e un lucru care te marcheaza.


Cat timp ati avut aceste sentimente?
Mai mult la inceput. Insa, si acum, in subconstient, suferinta asta se perpetueaza. Dar acum o percep mai usor. Dar daca iei fiecare caz si il analizezi in profunzime, iti dai seama ca toate inseamna ceva.

De ce ar dori cineva sa devina medic legist?
Pentru asta iti trebuie multa pasiune, dar si altruism. Aici nu poti sa mergi pe ideea unui castig suplimentar. Tot ceea ce faci, faci in spiritul adevarului si al dreptatii, iar acest lucru presupune mult altruism. Trebuie sa-ti reprimi si niste sentimente pe care le ai, volens-nolens, cand intri in contact cu un cadavru.

Dumneavoastra ce sentimente aveti in aceste situatii?
De regret fata de o viata care s-a stins. Le mai simt si acum, dar sunt, undeva, reprimate in subconstient. Nimanui nu-i place sa faca autopsii, dar asta este meseria mea. Cel care spune ca-i place, minte. Nu este o placere, ci o necesitate. Nu suntem sadici. Avem doar satisfactia ca ceea ce gasim acolo se dovedeste a fi realitate. Obtinem satisfactia doar dupa autopsii, nu cand le facem. Un legist trebuie sa fie foarte atent, pentru ca o autopsie care nu este bine facuta, este una pierduta in 80 la suta de cazuri. Una bine facuta da rezultate suta la suta.

Sunteti medic legist in judetul Hunedoara din anul 1980. Cum era sa practici aceasta meserie pe vremea Securitatii?
Eu n-am avut niciodata nicio treaba cu Securitatea. Eu mi-am facut mereu datoria. Nu a existat niciodata nicio interventie si nicio presiune asupra mea din partea acestui organ de represiune. Mi-am facut meseria si datoria exact ca si acum.

Niciodata nu a venit vreun securist sa va ceara sa modificati certificatul de deces al unuia pe care l-a batut Securitatea in asa fel incat sa reiasa ca a murit din cauze naturale?
Nu. Garantat ca nu. Am avut chiar un incident cu generalul Nuta pe care l-am scos afara din sala de autopsie. M-a calcat pe nervi si i-am spus ca, daca nu-i convine ceea ce-i spun, sa faca el autopsia. Am iesit din sala si l-am lasat acolo. Apoi, au venit dupa mine, mai multi, sa ma roage sa ma intorc la munca. Am mai avut un incident si cu secretarul de partid din Valea Jiului, nu mai stiu cum il chema. Nu stiam cine e si la un accident cu trei morti, nu stiu ce a facut si i-am spus “sa se duca in masa”.

Dar se intampla atunci acest lucru cu alti medici legisti?
Nu stiu. Dar in ceea ce ma priveste pe mine nu au existat niciun fel de astfel de presiuni. Nici din partea partidului, dar nici din partea Militiei. Doar m-au fortat sa intru in partid, si n-am avut ce face. Munca mea era cam la fel ca acum, erau cam tot atatia morti, dar nu se facea atata publicitate. Nu se cunosteau cazurile. A fost o perioada in care “am tinut” singur tot judetul Hunedoara, pentru ca nu existau medici legisti. Erau zile cand ajungeam acasa din Valea Jiului, faceam un dus si plecam inapoi. Faceam cate 11 autopsii pe zi, uneori. Bateam tot judetul Hunedoara.

Conduceti o echipa de cinci medici legisti care se ocupa de intreg judetul Hunedoara. Printre ei nu se afla nicio femeie. De ce?
Nu stiu. Asa s-a nimerit. A venit cine a vrut. Eu am fost si sunt deschis sa vina tinerii. In alte parti nu se intampla acest lucru. Le e frica sa nu se disipeze. A existat mai demult o femeie, doctorita Calinescu. Dar in alte judete exista femei medici legisti. Trebuie sa recunoastem ca asta nu este chiar o munca pentru femei. Nici in facultate, la Targu Mures, nu am avut colege care sa urmeze medicina legala.

Spuneti-mi un caz mai special, care v-a socat in cariera dumneavoastra de medic legist.
E vorba de unul relativ recent, de circa trei ani. Cazul “Aristica Marsu” a fost cel mai “frumos”. Era vorba de o omucidere cu depesaj (transarea corpului) si imprastierea partilor cadavrului. Nu mai avusesem pana atunci niciun caz de transare a corpului. A mai fost, odata, mare alerta, inainte de revolutie, cand s-a gasit o mana de om intr-un container de gunoi. Dar, atunci, din cercetarile facute s-a constatat ca era vorba de un cetatean care suferise o auto-amputatie, adica i-a cazut mana din cauza unei boli grave de care suferea. Omul a luat-o si a aruncat-o la gunoi. Apoi, pot sa va mai spun ca foarte socante, poate cele mai socante, sunt accidentele colective. Am avut si un caz cu 52 de victime, de morti, in 1982 sau 1983, la mina. Mai sunt, apoi, si cazurile cu copii.

De aproximativ un an, ati introdus la Serviciul Judetean de Medicina Legala un sistem de autopsii transmise on line. Care este scopul sau si cum functioneaza?
Pentru noi este destul de vechi, pentru unii este inexistent, iar altii nu-l inteleg. Este un sistem unic in tara si nu stiu daca nu si in Europa. Eu pot, de exemplu, sa vad de aici, de la mine din birou, o autopsie care este facuta la morga. Chiar si de acasa. Dar asta nu inseamna ca oricine poate. Are un sistem securizat, iar eu, periodic, ii schimb IP-urile, identitatea si parola pentru a nu fi accesat de cine nu trebuie. Initiativa a fost a mea in proportie de suta la suta, ca dovada fiind faptul ca el nu mai exista nicaieri in Romania. Este un sistem aprobat de Consiliul American de Medicina Legala. Scopul principal al acestui sistem a fost ca toate autopsiile facute la morga serviciului sa poata fi filmate, pentru ca sunt mai concludente decat fotografiile, ca probe in justitie. In plus, eu sunt adeptul deschiderii totale.

Cat v-a costat implementare sistemului?
Nu a costat asa de mult, pentru ca este vorba de un calculator, o camera de filmat si legatura la Internet. Programul l-am primit de la un prieten. Acum am gasit si un sponsor care a spus ca-mi cumpara o camera de 120 de milioane de lei vechi, cu un zoom care apropie pana la cinci centimetri. Asa vom putea vedea si detalii ale leziunilor care sunt, de foarte multe ori, extrem de importante. Va fi o camera suplimentara mobila. Avem si un site pe Internet care a fost accesat chiar si din Hong Kong.

Majoritatea persoanelor decedate din judetul Hunedoara ajung pe mana dumneavoastra. Cum sta Hunedoara din punctul de vedere al modului in care mor locuitorii comparativ cu alte judete? Avem mai multi sinucigasi sau mai multi criminali decat altii?
Nu este o deosebire prea mare. Peste tot, ne aflam, undeva, la mijloc din punctul de vedere al cauzei mortii. Si ca accidente, sinucideri sau omucideri suntem, undeva, in jurul mediei pe tara. Spre exemplu, in judetele Harghita sau Satu Mare, rata sinuciderilor este foarte mare. Majoritatea hunedorenilor mor de “moarte naturala”.

Cam care este media lunara a autopsiilor pe care le efectuati?
Numarul de autopsii variaza. Sunt luni in care putem avea 50 de autopsii si luni in care avem 20. Deci, in medie, 30 pe luna. La noi nu ajung decat cazurile de morti violente, care prezinta suspiciuni, decesele care se produc in timpul unui act medical si pentru care noi trebuie sa stabilim daca au fost din culpa medicala sau nu. In weekend- uri sau de sarbatori legale mai facem si autopsiile anatomopatologice, pentru ca aceste servicii nu lucreaza. Deci, de toate decesele care apar de vineri pana luni, noi ne ocupam, pentru ca apartinatorii sa-si poata lua acasa ruda decedata chiar a doua zi.

Ce persoane publice, VIP-uri v-au trecut “prin mana” in cariera dumneavoastra?
In medicina legala, nu exista ca e unul VIP si altul nu. Toti sunt la fel. Noi trebuie sa vedem cu raceala totul. Nu facem rabat. Miki Segesvari, care mi-era prieten de altfel, a murit de infarct din cauza unui efort sustinut. La fel si Puiu Man pe care l-am cunoscut. Si el a murit tot de infarct. Avea si antecedente cardiace. Pe Sorin Moldovan, de asemenea, l-am cunoscut si mi-era prieten. A fost impuscat. Indiferent cine este sau cine a fost cand vine la mine, e la fel ca si ceilalti.

Se spune ca medicii legisti mai ocolesc legea atunci cand e vorba sa dea verdict pentru nivelul alcoolemiei unei persoane. Ce parere aveti?
Asta e cea mai mare ineptie pe care am auzit-o. Tocmai de aceea urmaresc sa achizitionez, acum, un aparat, gazcromatograf, care lucreaza automat. I-ai pus proba si ti-a dat rezultatul. Factorul uman nu mai intervine deloc. Recoltarea se va face prin intermediul truselor care sunt sigilate. Metoda actuala mai poate da unele erori. Dar destul de rar si nu semnificative. Exista pe vremuri sistemul acela mai vechi, cu flaconase cu probe. Ce se intampla cu acele probe pana sa ajunga la noi, nu stiu si nici nu ma intereseaza. Nu-i treaba mea. Ce pleaca de la mine, pleaca corect. Eu nu impart aici alcoolemiile ca la piata. Tie iti dau 0, 20, tie iti dau 3 la mie. Am avut foarte multe situatii in care ni se cerea sa modificam rezultatul. Acelor persoane le-am spus ca nu se poate.

 

articol preluat integral din replicahd.ro

Categories: autopsii

3 Responses

  1. sorina says:

    Buna seara.Ceea ce povesteste d-nul doctor este foarte interesant si chiar imi place.De mica imi placea sa merg la morga spitalului unde bunica mea era asistenta sa ma uit cum se fac autopsiile,dar din pacate nu ma lasau sa ma uit si mai trageam cu ochiul pe la ventilatorul de afara.;))si acum cand se mai intampla vreun eveniment nefericit ca un cunoscut sau cineva din familie sa treaca in nefiinta merg fara nici o problema la morga impreuna cu ceilalti care se ocupa cu preluarea de la morga.imi place si acum si chiar as vrea sa fac si eu cursuri de genul asta.as vrea sa aflu site-ul d-nului doctor sa pot viziona si eu autopsiile in direct.o seara placuta si poate im da ti vreun raspuns in legetura cu site-ul.

  2. Home Page says:

    Percent of men who say they masturbate at least once a day: 54%.

  3. paflora says:

    Grüße aus Los Angeles! Ich bin gelangweilt bei der Arbeit, so dass ich zu Ihrem Blog auf meinem iphone suchen während der Mittagspause entschieden. Ich mag die Informationen, die Sie hier und kann nicht warten, um einen Blick zu nehmen, wenn ich nach Hause komme. Ich bin, wie schnell Sie einen Blog auf mein Handy geladen überrascht .. Ich bin nicht einmal mit WIFI, nur 3G .. Jedenfalls fantastischen Blog!

Leave a Reply

Featured Posts

A murit Vaclav Havel

Fostul presedinte ceh, Vaclav Havel a murit la varsta de ...

Steve Jobs a murit

Steve Jobs a murit de cancer p

Steve Jobs a murit pe 5 octombrie de cancer pancreatic, ...

johnny raducanu

Johnny Raducanu s-a stins din

Jazzul romanesc a pierdut astazi un reprezentat de seama. Pianistul  ...

Daniela Nicoleta Gavrilescu

Daniela Nicoleta Gavrilescu a

Daniela Nicoleta Gavrilescu, eleva de 15 ani din Techirghiol, decedata ...

alex-leo-serban

Alex Leo Serban, "criticul de

Alex Leo Serban, critic de film, a murit astazi, intr-un ...

Featured Video

Sponsors