MORTI

"Moartea este un fenomen simplu in natura, numai oamenii il vad inspaimantator." Marin Preda

Posted by morti On November - 9 - 2010 2 Comments

1918 – A murit Guillaume Apollinaire, poet, scriitor francez

1938 – În Germania a avut loc “Noaptea de cristal” – mare pogrom împotriva evreilor, dispus de statul hitlerist

1940 – A murit Arthur Neville Chamberlain, prim–ministru al Marii Britanii între 1937–1940

1952 – A murit Chaim Weizmann, primul președinte al statului Israel

1970 – A încetat din viaţă omul de stat Charles de Gaulle

1989 – Căderea Zidului Berlinului

1999 – A încetat din viaţă Romulus Vulcănescu, etnolog şi scriitor

*

1918 – A murit Guillaume Apollinaire, poet, scriitor francez

Guillaume Apollinaire, pseudonimul literar al lui Wilhelm Albert Vladimir Apollinaris de Kostrowitzky, (n. 26 august 1880, Roma – d. 9 noiembrie 1918, Paris) a fost poet, prozator și critic de artă. Mama sa a fost o nobilă poloneză dar identitatea tatălui est incertă.

Reprezentant notoriu al avangardei artistice de la începutul secolului XX, reformator al limbajului poetic, precursor al suprarealismului. Se naște la Roma, în 1880, și urmează școala la Monaco, Cannes și Nisa. Publică primele poezii în 1897 sub pseudonimul Guillaume Macabre. Sosește în 1899 la Paris pentru a exercita diverse meserii, de la cea de funcționar bancar la aceea de profesor particular. Împreună cu unul din elevii lui petrece un timp în Renania (Germania). Acolo, pe frumoasa vale a Rinului, se pare că și-a descoperit înzestrarea pentru poezie. Se stabilește definitiv la Paris în 1903, unde își începe colaborările literare în diverse publicații, după ce – încă din 1902 – își vădise talentul de critic de artă în paginile revistei “L’Européen”, unde publicase eseuri despre operele de artă admirate în muzeul din Nürnberg. Devine în scurtă vreme unul dintre cei mai populari membri ai comunității artistice a Parisului, client obișnuit al localurilor “Le bateau lavoir” și “Le lapin agile” din Montmartre.

Printre prietenii și colaboratorii săi se vor număra Pablo Picasso, Jean Cocteau, Alfred Jarry, Erik Satie, Ossip Zadkine, Max Jacob ș.a. Își câștigă pâinea lucrând la o bancă, dar pentru a-și rotunji veniturile începe să scrie romane erotice (pe care le numește pornographiques et alimentaires). Colaborează la reviste literare în care îi apar poemele în proză, publicate mai târziu în volumul de debut, L’enchanteur pourrissant (1909, cu xilogravuri de André Derain).

Atras de pictură, îi aduce în atenția publicului pe Picasso, Douanier Rousseau, Henri Matisse și Georges Braque. Asistă la nașterea cubismului și devine unul dintre animatorii și teoreticienii curentului, fapt consfințit în 1913 de eseul Les peintres cubistes, apărut în revista de sub conducerea lui “Les Soirées de Paris”. Apollinaire propune termenul de “orfism” pentru a descrie tendința către abstracția absolută în pictura lui Robert Delaunay, termen care i se putea aplica la fel de bine și lui, ținând seama de prima sa culegere de poeme din 1911 intitulată Le Bestiaire ou Cortège d’Orphée. Tot în 1913 apare volumul care îl consacră, Alcools, în care adună cele mai reușite poeme scrise între 1898 și 1912, suprimând punctuația pentru a nu stânjeni discursul liric, angajat în epopeea libertății expresiei.

În 1907, Picasso i-o prezentase pe Marie Laurencin, pictoriță de talent, ale cărei opere pot fi văzute la muzeul “Orangerie” din Paris, prin care se va lega, printr-o iubire pătimașă, tot mai temeinic de lumea artelor.

În 1914 se înrolează, iar în 1916 este rănit grav la cap de o schijă de obuz și este supus unei trepanații craniene.

În același an apare Le poète assassiné, o culegere de nuvele și povestiri mythiques et autobiographiques. În 1917 pune în scenă piesa Les mamelles de Tirésias, pe care o definește, vizionar, “dramă suprarealistă”, piesă care va face subiectul unei opere a compozitorului Francis Poulenc (1947). Continuă să colaboreze la revistele de avangardă literară ale vremii și publică manifestul artistic L’Esprit nouveau et les poètes.

În ianuarie 1918 suferă o congestie pulmonară care îi șubrezește și mai mult sănătatea. În luna aprilie a aceluiași an, apare Calligrammes, o culegere de Poèmes de paix et de guerre, poèmes conversations, idéogrammes lyriques, însoțite de câteva scrisori de pe front (corespondența din această perioadă va fi publicată integral abia în 1947 sub titlul Poèmes à Lou).

Moare pe 9 noiembrie 1918, victimă a marii epidemii de gripă spaniolă. Este înmormântat la cimitirul Père Lachaise din Paris.

În România, Apollinaire a avut mulți admiratori printre scriitorii de avangardă din perioada de după primul război mondial. În 1968 apare o ediție bilingvă cu o selecție a poemelor lui Apollinaire în traducerea lui Mihai Beniuc. În 1971, Editura “Univers” publică în îngrijirea lui Virgil Teodorescu o remarcabilă culegere din textele lui Guillaume Apollinaire, traduse de Leonid Dimov, Ion Caraion, Vasile Nicolescu, Tașcu Gheorghiu, Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Dumitru Țepeneag, Ștefan Augustin Doinaș, Mihai Beniuc.

*

1938 – În Germania a avut loc “Noaptea de cristal” – mare pogrom împotriva evreilor, dispus de statul hitlerist

Noaptea de cristal sau Noaptea sticlei sparte (în germană Kristallnacht, Reichskristallnacht, Reichspogromnacht sau Novemberpogromnacht) desemnează pogromul[1] împotriva evreilor din Germania nazistă inclusiv Austria (care la acea dată era înglobată în Reich) de la 913 noiembrie 1938.

Denumirea Reichskristallnacht s-a răspândit mult, chiar și în afara Germaniei+Austriei. Totuși, sensul originar al acestei denumiri, conotațiile ei din prezent – care diferă foarte mult de cele inițiale, precum și numeroasele alte denumiri ale acelor evenimente fac ca în ultima vreme în Germania să se prefere oficial o altă denumire, și anume “Novemberpogromnacht” (Noaptea pogromului din noiembrie).

Între 9 și 13 noiembrie 1938 în numeroase orașe și sate germane+austriece au fost devastate casele evreilor și circa 8.000 de magazine evreiești.[2] Atât civili, cât și trupele SA (Sturmabteilung) și SS (Schutzstaffel) au distrus clădiri cu barosul, lăsând străzile acoperite cu cioburi de sticlă de la geamurile sparte — originea numelui “Noaptea sticlei sparte”. În această perioadă în Germania+Austria au fost omorâți în bătaie circa 400 de evrei; aproximativ 30.000 de evrei au fost duși în lagăre de concentrare, iar 1.668 de sinagogi, deci aproape toate sinagogile au fost devastate, 267 din ele fiind chiar incendiate.

Toate aceste crime au fost înfăptuite la comanda statului nazist de la acea vreme, în cadrul politicii sale naționaliste, rasiste și antisemite.

*

1940 – A murit Arthur Neville Chamberlain, prim–ministru al Marii Britanii între 1937–1940

Arthur Neville Chamberlain (n. 18 martie 1869, Birmingham, Regatul Unit – d. 9 noiembrie 1940, Heckfield, Hampshire, Regatul Unit) a fost un politician britanic care a îndeplinit funcția de Prim Ministru al Regatului Unit între 1937 și 1940. Chamberlain este cunoscut pentru politica externă de pacificație, în particular pentru semnarea Acordului de la München în 1938, prin care a permis Germaniei Naziste să anexeze forțat regiunea Sudetă a Cehoslovaciei. Când Hitler a continuat agresiunile, Regatul Unit a declarat război Germaniei la 3 septembrie 1939, iar Chamberlain a condus țara în primele opt luni ale celui de al doilea război mondial.

Arthur Neville Chamberlain (n. 18 martie 1869, Birmingham, Regatul Unit – d. 9 noiembrie 1940, Heckfield, Hampshire, Regatul Unit) a fost un politician britanic care a îndeplinit funcția de Prim Ministru al Regatului Unit între 1937 și 1940. Chamberlain este cunoscut pentru politica externă de pacificație, în particular pentru semnarea Acordului de la München în 1938, prin care a permis Germaniei Naziste să anexeze forțat regiunea Sudetă a Cehoslovaciei. Când Hitler a continuat agresiunile, Regatul Unit a declarat război Germaniei la 3 septembrie 1939, iar Chamberlain a condus țara în primele opt luni ale celui de al doilea război mondial.

După ce a activat în afaceri și în administrația locală, și după o scurtă perioadă ca Director al Serviciului Național în 1916 și 1917, Chamberlain a devenit parlamentar, ca și tatăl său și fratele mai mare, în urma alegerilor generale din 1918, când avea 49 de ani. A refuzat un post ministerial minor, rămânând backbencher până în 1922. În 1923 a fost numit Ministru al Sănătății și apoi Ministru de Finanțe. După o scurtă guvernare laburistă, el a revenit în guvern la conducerea Ministerului Sănătății, introducând o serie de măsuri de reformă între 1924 și 1929. A fost numit apoi Ministru de Finanțe în 1931. După retragerea Primului Ministru Stanley Baldwin în mai 1937, Chamberlain i-a urmat acestuia în funcție. Guvernarea sa a fost marcată de chestiunea politicii față de agresiunea crescândă a Germaniei în Europa, acțiunile sale de la München aducându-i o mare popularitate printre britanici la vremea respectivă. Când Hitler și-a continuat agresiunile, Chamberlain a angajat Regatul pentru apărarea independenței Poloniei în caz că aceasta avea să fie atacată, alianță ce a adus Regatul Unit în război cu Germania după invadarea de către cea din urmă a Poloniei în 1939.

Chamberlain a demisionat din funcția de premier la 10 mai 1940, după eșecul incursiunii Aliaților în Norvegia, considerând că un guvern de uniune națională este esențial, iar partidele laburist și liberal nu doreau să se alăture unui guvern condus de el. A fost urmat la conducerea guvernului de Winston Churchill dar a rămas un membru respectat al Parlamentului, mai ales de către conservatori. Înainte ca sănătatea precară să-l forțeze să renunțe și la această activitate, a rămas un membru important al Cabinetului de Război al lui Churchill, conducându-l în absența acestuia. Chamberlain a murit de cancer la șase luni după ce a renunțat la funcția de premier.

Reputația lui Chamberlain rămâne una controversată în rândul istoricilor. După ce o vreme a fost lăudat, reputația sa a fost erodată de unele cărți cum ar fi Guilty Men (Vinovații), publicată chiar în timpul vieții sale, și în care Chamberlain și aliații săi politici au fost acuzați de semnarea acordului de la München și pentru că nu au pregătit țara pentru război. Majoritatea istoricilor din generațiile de după moartea lui Chamberlain au avut păreri similare, ca și Churchill în The Gathering Storm. Unii istorici mai recenți au o perspectivă mai favorabilă lui Chamberlain și politicilor sale, citând documente guvernamentale desecretizate conform Regulii celor Treizeci de Ani.

După ce a activat în afaceri și în administrația locală, și după o scurtă perioadă ca Director al Serviciului Național în 1916 și 1917, Chamberlain a devenit parlamentar, ca și tatăl său și fratele mai mare, în urma alegerilor generale din 1918, când avea 49 de ani. A refuzat un post ministerial minor, rămânând backbencher până în 1922. În 1923 a fost numit Ministru al Sănătății și apoi Ministru de Finanțe. După o scurtă guvernare laburistă, el a revenit în guvern la conducerea Ministerului Sănătății, introducând o serie de măsuri de reformă între 1924 și 1929. A fost numit apoi Ministru de Finanțe în 1931. După retragerea Primului Ministru Stanley Baldwin în mai 1937, Chamberlain i-a urmat acestuia în funcție. Guvernarea sa a fost marcată de chestiunea politicii față de agresiunea crescândă a Germaniei în Europa, acțiunile sale de la München aducându-i o mare popularitate printre britanici la vremea respectivă. Când Hitler și-a continuat agresiunile, Chamberlain a angajat Regatul pentru apărarea independenței Poloniei în caz că aceasta avea să fie atacată, alianță ce a adus Regatul Unit în război cu Germania după invadarea de către cea din urmă a Poloniei în 1939.

Chamberlain a demisionat din funcția de premier la 10 mai 1940, după eșecul incursiunii Aliaților în Norvegia, considerând că un guvern de uniune națională este esențial, iar partidele laburist și liberal nu doreau să se alăture unui guvern condus de el. A fost urmat la conducerea guvernului de Winston Churchill dar a rămas un membru respectat al Parlamentului, mai ales de către conservatori. Înainte ca sănătatea precară să-l forțeze să renunțe și la această activitate, a rămas un membru important al Cabinetului de Război al lui Churchill, conducându-l în absența acestuia. Chamberlain a murit de cancer la șase luni după ce a renunțat la funcția de premier.

Reputația lui Chamberlain rămâne una controversată în rândul istoricilor. După ce o vreme a fost lăudat, reputația sa a fost erodată de unele cărți cum ar fi Guilty Men (Vinovații), publicată chiar în timpul vieții sale, și în care Chamberlain și aliații săi politici au fost acuzați de semnarea acordului de la München și pentru că nu au pregătit țara pentru război. Majoritatea istoricilor din generațiile de după moartea lui Chamberlain au avut păreri similare, ca și Churchill în The Gathering Storm. Unii istorici mai recenți au o perspectivă mai favorabilă lui Chamberlain și politicilor sale, citând documente guvernamentale desecretizate conform Regulii celor Treizeci de Ani.

*

1952 – A murit Chaim Weizmann, primul președinte al statului Israel

Haim Azriel Weizmann (חיים עזריאל ויצמן în ebraică, n. 27 noiembrie 1874 Motol, lângă Pińsk, Imperiul Rus; d. 9 noiembrie 1952 Rehovot,Israel) a fost un om politic israelian de centru, unul dintre cei mai remarcabili conducători istorici ai mișcării sioniste, chimist, originar din Belorusia. A trăit și activat cea mai mare parte a vieții în Anglia, unde a fost profesor de chimie la Universitatea Manchester și un lider al mișcării sioniste locale. Între anii 19211931 și 1935-1946 a fost președintele Organizației Sioniste Mondiale. Apoi a fost cel dintâi președinte al Israelului în perioada 17 mai 1948 -9 noiembrie 1952. A întemeiat institutul de stiințe din Rehovot care i-a purtat apoi numele.

*

1970 – A încetat din viaţă omul de stat Charles de Gaulle

Charles de Gaulle (n.22 noiembrie 1890 – d. 9 noiembrie 1970) a fost un general și un politician francez.

În 1940 a devenit șef al guvernului francez de exil din Londra, iar în 1945 a fost ales ca și prim-ministru de către Parlamentul francez.

În 1958 a fost ales ca președinte al Franței, post pe care l-a păstrat și după alegerile din 1965. Pe 28 aprilie 1969 de Gaulle a demisionat din funcția de președintele al Statului.

Decesul

Mormântul lui Charles de Gaulle la Colombey-les-Deux-Églises

La 19h10, în ziua de 9 noiembrie 1970, în timpul unui solitar joc de cărți, generalul suferă un anevrism. După doar 20 de minute se stinge din viață. Știrea este comunicată abia a doua zi, printr-o scurtă alocuțiune televizată a lui Georges Pompidou. Moartea sa, care conform expresiei succesorului său, lăsa “Franța văduvă”, este ocazia de a perecepe măsura rolului jucat de către de Gaulle în istoria Franței. Seara zilei în care sunt celebrate funeraliile sale la Colombey, în timp ce numeroși șefi de stat din străinătate s-au adunat pentru a-i onora memoria la Catedrala Notre-Dame din Paris, mai multe sute de mii de parizieni au mărșăluit pe bulevardul Champs-Élysées în noapte, sub ploaie, pentru a oferi omagiul lor.

Singur, săptămânalul satiric Hara-Kiri a îndrăznit un titlu provocator – Bal tragic la Colombey, un mort (motiv pentru care a fost reținut de la difuzare); opinia publică era încă sub șocul incendiului care a avut loc în timpul unei petreceri și care pricinuise moartea a 146 de oameni cu o o săptămână mai devreme, la Saint-Laurent-du-Pont.

Testamentul său, pe care îl redactase în 1952 rămâne un ultim bobârnac dat de dincolo de mormânt convențiilor sociale:

  • “Doresc să fiu înmortmântat la Colombey”.
  • “La funeraliile mele, nici președinți, nici miniștri!” – ministrul francez de finanțe, Valéry Giscard d’Estaing, a fost totuși prezent, motivând că nu vine în calitate de ministru, ci de simplu francez. Toți ceilalți oficiali, președintele Nixon inclusiv, s-au mulțumit a asista la simplă slujbă în onoarea sa la Notre-Dame de Paris.
  • “Pe mormântul meu: Charles de Gaulle, 1890-19... Nimic altceva”.

*

1989 – Căderea Zidului Berlinului

Decesul Comunismului in Germania Rasariteana. Pe 23 august 1989, Ungaria comunistă a ridicat restricțiile de frontieră la granița cu Austria. În septembrie, mai mult de 13.000 de turiști est-germani din Ungaria trecuseră în Austria. În toamna anului 1989, în Germania Răsăriteană au avut loc demonstrații de masă antiguvernamentale. Liderul est-german Erich Honecker a demisionat pe 18 octombrie 1989 și a fost înlocuit de Egon Krenz câteva zile mai târziu. Honecker prorocise în ianuarie același an că Zidul avea să mai stea în, picioare “încă 100 de ani” dacă niciuna dintre condițiile care au generat construcția lui nu avea să se schimbe. A greșit cu aproape 99 de ani.

Noul guvern a hotărât să permită est-berlinezilor să primească vize pentru a vizita Germania Occidentală. Günter Schabowski, ministrul german al propagandei, a avut sarcina să anunțe această hotărâre. El era în vacanța cu ceva timp mai înainte și nu a fost nici un moment foarte familiarizat cu noile prevederi. La scurtă vreme după conferința de presă din 9 noiembrie 1989, ministrului i-a fost înmânată o notă care se spunea că le este permisă trecerea graniței est-berlinezilor, dacă au viza legală, dar nu i-au fost date instrucțiuni mai detaliate. În mod normal, ar fi trebuit să treacă câteva zile până când să fie conceput un nou regulament care să fie, de asemenea, transmis trupelor de grăniceri. Schabowski nu a fost însă informat asupra acestor amănunte și, după citirea sus-numitei note la conferința de presă, atunci când a fost întrebat când va intra în vigoare noile prevederi, el a răspuns: “După câte știu eu, intră în vigoare imediat, chiar acum”.

Zeci de mii de est-berlinezi au auzit în direct declarația lui Schabowski la televiziunea est-germană și au luat cu asalt toate punctele de control, pretinzând să intre neopriți în Berlinul Occidental. Grănicerii, depășiți numeric și nedumeriți, au dat numeroase telefoane superiorilor lor, dar, în scută vreme, a devenit clar că nu exista nicio posibilitate de stăvilire a mulțimilor de est-berlinezi fără folosirea armelor de foc. Cum nimeni nu dorea să-și asume o asemenea responsabilitate, grănicerii au deschis barierele punctelor de trecere, lăsând mulțimea să treacă după un control sumar sau chiar fără de nicio formalitate. Mulțimile de est-berlinezi aflați în extaz au fost întâmpinate într-o atmosferă euforică de vecinii lor din vest, barurile din preajma graniței făcând cinste noilor veniți. Ziua de 9 noiembrie este astfel sărbătorită ca zi a Căderii Zidului. În zilele următoare, berlinezii au venit la Zid cu baroase pentru a smulge suveniruri, reușind să dărâme porțiuni întregi ale barierei în acest timp. Acești oameni au câștigat porecla de “Mauerspechte” (ciocănitori de zid).

Regimul est-german a anunțat deschiderea a 10 noi puncte de trecere în următoarele săptămâni, inclusiv în anumite puncte simbolice (Potsdamer Platz, Glienicker Brücke, Bernauer Straße). Mulțimi de ambele părți ale frontierei au așteptat la aceste puncte cu orele, ovaționând buldozerele care redeschideau vechile străzi blocate. Fotografii făcute în aceste momente sunt în mod greșit etichetate “demontarea Zidului”, deși era vorba numai de construirea unor noi puncte de trecere, inclusiv pe a celui mai faimos punct de trecere, Poarta Brandenburg, pe 22 decembrie 1989.

Vest-germanii și est-berlinezii aveau permisiunea să călătorească liber începând din 23 decembrie 1989. Până în acel moment au existat anumite restricții: necesitatea obținerii unei vize cu câteva zile mai înainte de efectuarea vizitei și schimbarea în moneda est-germană a 25 de mărci vest-germane pentru fiecare zi de ședere în RDG. De aceea, est-germanii au călătorit “mai liber” decât cei vestici între 9 noiembrie și 23 decembrie.

Din punct de vedere tehnic, Zidul a mai fost păzit încă ceva vreme după 9 noiembrie. În primele săptrămâni, soldații est-germani au încercat să repare porțiunile distruse de “Mauerspechte”. Până la urmă, aceste tentative au fost abandonate, grănicerii tolerând demolările și trecerile “neautorizate” prin găurile făcute. Pe 13 iunie 1990, armata est-germană a început demolarea oficială a Zidului cu porțiunea din Bernauer Straße. Pe 1 iulie, ziua în care Germania Răsăriteană a adoptat moneda vest-germană, toate punctele de control și-au încetat existența, iar frontiera intergermană a devenit doar o amintire. Demontarea rămășițelor zidului a continuat să fie efectuată de subunități militare ale reunitei Bundeswehr și a durat până în noiembrie 1991. Au rămas în picioare numai câteva secțiuni scurte ale zidului și câteva turnuri de pază pentru aducere-aminte.

Căderea Zidului Berlinului a fost primul pas către reunificarea germaniei, care s-a încheiat în mod oficial pe 3 octombrie 1990.

*

1999 – A încetat din viaţă Romulus Vulcănescu, etnolog şi scriitor

Romulus Vulcănescu s-a stins din viata in noaptea de 9 nov. 1999 (ora 1:30) prof. academician Romulus Vulcanescu — etnolog, sociolog al culturii si folclorist român (n. 23 februarie 1912, Bucuresti).

Student la Facultatea de Litere si Filosofie la Universitatea din Bucuresti (1934-1937), licenta in estetica si sociologie.
Lucrarea de doctorat (1949) are ca titlu „Coloana Infinitului“.Profesor de filosofie (1938-1948)

  • - Liceul Militar „Nicolae Filipescu“ de la Manastirea Dealu
  • - liceul de fete „Candela“
  • - liceul de baieti „Ion Manolescu“ (Bucuresti).

Redactor la revistele

  • - „Gongul“ – de cultura teatrala (1941)
  • - „Simpozion“ – de filosofie (1943)
  • - „Cercetari folclorice“ (1946)

Unul dintre organizatorii „Cercului de studii folclorice” din Bucuresti (1948).
Sef sector etnografie la Institutul de Arheologie Bucuresti (1957)
Sef sectie la Institutul de etnografie si folclor (din 1964).
Secretar stiintific al „Comisiei de antropologie si etnologie“ – Academia R.S.R. (1968).
Coordonator sef adjunct al „Grupului de cercetari complexe Portile de Fier” al Academiei R.S.R. (1969).
Responsabil al sectiei de etnologie din cadrul colectiei „Realitatea antropologica si etnologica româna“ (1973)
Editeaza si conduce, din 1978, publicatia „Ethnologica“.Membru al:

  • - Societatii de Istorie si Retrologie din România
  • - Institulului stiintific de sociologie din Roma
  • - Uniunii Internationale de stiinte antropologice si etnologice
  • - Societatii de Folclor din Londra
  • - Asociatiei de studii a civilizatiilor mediteraneene din Paris
  • - Asociatiei slavistilor din România
  • - Academiei Române (onorific)

A sustinut conferinte stiintifice internationale in Bulgaria, Cehoslovacia, Germania, Belgia, Italia, Japonia, Mexic, Portugalia, Austria etc.A tinut diferite cursuri la universitatile din Cleaveland, Boston, Ohio, Hanovra, Neapole, Roma etc. 

2 Responses

  1. e zigarette says:

    I was recommended this blog by my cousin. I’m not sure whether this post is written by him as nobody else know such detailed about my problem. You’re amazing! Thanks!

  2. 2005draft says:

    Nicely… for being fully sincere, We wasn’t expecting to discover this kind of data in error, since Used to do, simply because I just stumbled upon the content although I had been in fact managing a study within Yahoo, searching for such like and not very a similar… Nevertheless now I am over happy to learn this and also I would like to bring that the standpoint is quite intriguing although the trifle questionable for the recognized… I’d personally instead say it can be approximately open up controversy… yet Now i’m scared to allow you to an opponent, ha, haya, haya… Nonetheless, in case you want to dicuss more about that, you should respond to my own review along with I’m going to always subscribe in order that I will be advised and go back for much more… A new close friends

Leave a Reply

Featured Posts

A murit Vaclav Havel

Fostul presedinte ceh, Vaclav Havel a murit la varsta de ...

Steve Jobs a murit

Steve Jobs a murit de cancer p

Steve Jobs a murit pe 5 octombrie de cancer pancreatic, ...

johnny raducanu

Johnny Raducanu s-a stins din

Jazzul romanesc a pierdut astazi un reprezentat de seama. Pianistul  ...

Daniela Nicoleta Gavrilescu

Daniela Nicoleta Gavrilescu a

Daniela Nicoleta Gavrilescu, eleva de 15 ani din Techirghiol, decedata ...

alex-leo-serban

Alex Leo Serban, "criticul de

Alex Leo Serban, critic de film, a murit astazi, intr-un ...

Featured Video

Sponsors